Eu…sunt personajul din povestea mea!

Viata mea este o poezie. Una scrisa, fara corecturi, in fiecare zi, la lumina obscura a gandului meu… Viata mea este o mare, o mare de libertate si trairi, un val de nedumerire intr-un ocean de necunoscut . Ma hranesc mereu cu tot ce imi starneste simturile, iar povesti nescrise imi alimenteaza clipele de inspiratie.  Am terminat de scris capitolul 27 din cartea vietii mele si simt ca o multitudine de alte capitole ce vor veni o sa insumeze capodopera tuturor timpurilor.

Traiesc o iubire infinita, atat de scumpa ca si colierul cu planete oferit de iubitul meu… Eu…sunt o poveste fara sfarsit, iar fara scrierile mele nu as reusi sa fiu nici macar un personaj pe acest pamant! Sunt atat de fericita incat nu am timp sa ma gandesc cat de nefericita am fost vreodata… Imi place doar … sa scriu despre asta…

Fantezia existentei mele ma provoaca si ma triseaza, cu acelasi zambet meschin pe care i l-am oferit eu, doar in scris…  Te iubesc personajul clipelor existentei mele, fara de care orice scriere ar fi…doar un suier de vant… Fara cuvinte as ramane o neputincioasa la usa propriului Paradis!

Inapoi, pe un varf de iluzie…

Rascolit de raspunsuri la care nu ai avut niciodata intrebare…te reintorci pe acelasi drum care nici macar nu e al tau… In bataia vantului, pe fata alba si goala, un vant puternic asterne o rafala…si inca una. Nu-i frig…sau…ce conteaza…cand trupul merge mecanic si nu mai simte nimic pentru ca e gol. Nici o bataie a inimii nu se aude, e liniste in gandurile tale.

Si mergi agale sperand s-ajungi, si-alergi apoi nedumerit de indepartarea luminii. Inapoi, pe un varf de iluzie, ti-aduci aminte ce ai lasat si parca o lacrima iti macina suflarea… In mintea ta refaci haotic un puzzle pe care nu il mai recunosti, desi candva iti era ratiunea de a exista. Si vocea ce te striga parca nu mai e aceeasi, iar ochii ti-i imaginezi la fel, dar nu mai sunt… Acele vorbe spuse, de-altfel trecatoare, isi striga in zadar nedumerirea, insa tu nu mai poti sa faci nimic acum. Nici tu nu stii cat de mult  te doare, iar forma omenirii te lasa fara sens.

 

Pentru ca nu s-a terminat niciodata de fapt…

…povestea continua cu acelasi personaj intr-un alt cadru…Povestea se rescrie pentru ca personajul s-a reinventat… Inchide ochii pentru o clipa si vei fi martorul propriilor tale istorii, mai mici sau mai mari, mai grabit scrise sau bine tesute… O istorie cu un continut mai amplu, cu mai multe personaje si o actiune complexa…Suntem diferiti, mai umani, mai umili, mai frumosi, mai creativi ca ieri si…parca niciodata suficient pentru maine… Sa ne deschidem mintile si sa lasam inima sa tresare…M-am intors din calatoria in timp si refac element cu element, povestea sufletului meu, povestea care m-a facut mereu sa sper, sa respir, sa tresar, sa iubesc intr-o dimensiune pe care poate nimeni nu o accepta, nu o intelege, nu o cunoaste…

CA SI CAND NU S-AR TERMINA…

Nu mai fur iubiri, nu mai scriu povesti… am incheiat toate actele din scenariu. Am fost o nimfa in toate pauzele de cafea si am sorbit din ea cu o pofta de nedescris. Am scris poezii, eseuri, o carte.  Am ras in hohote de mine, de ei, de toti. Am citit Kafka si m-am luptat sa nu il detest pe Cioran, desi imi era teama de iubirea nebuna pentru el. Am avut dimineti cu ploi in gand si am privit ploi cu dureri in paispe. Am mers cu nepasare prin lume cu mainile in buzunar si m-am gandit cum ii iubesc si ii urasc pe oameni in acelsi timp. Am scris despre politica, m-am revoltat, m-am resemnat, iar povesti despre o lume carpita mi-au facut speciale “my moments” …

I-am certat pe cei care nu pot mai mult decat sunt si i-am condamnat ca nu vor sa isi doreasca… Apoi m-am razvratit pentru cei care nu stiu sa faca diferenta… Mi-am dorit sa fiu ceea ce altii nu pot si am reusit. Am fotografiat stari, trairi, senzatii, cutremure si situatii si am ales cate un impuls in fiecare zi. M-am pierdut în spaima nopții și am condus pe strazi laturalnice din nefericite intamplari, apoi m-am linistit un pic ascultand muzica de la 20 de ani.

Am spus tuturor cine este personajul din povestea mea si am vorbit despre lumina pe care am vazut-o in intuneric. Am scris faze de fraze in nopti albe din dimineti nedumerite. Mi s-a parut totul fara zahar si am acceptat setea de spectacol ca o imensa provocare. Cand a venit ninsoarea pe strada mea, am imortalizat momentul printr-un superb “fairytale” si ori de cate ori privesc acea fotografie, imi mai ingheata cate o lacrima…

Am dat volumul tare si am urlat si eu “it’s my life”! Am mai cautat apoi motive sa il iubesc pe Cioran si sa spun tuturor asta…Am surprins viata in nestire, scriind un nou inceput, de la inceput, punctand pe…ultimele cuvinte!

Momentele de renastere mi-au dat libertatea de a trai in carcera simtirii altora…si am facut dragoste intens…pentru ca am stiut ca viata e doar una! Oamenilor care au uitat sa zambeasca le-am dedicat o melodie si…am plecat in vacanta spunandu-mi soptit in gand ca, daca nu zambesti, nu contezi! Nu am avut somn azi si multe zile m-a rascolit dragostea fara sfarsit. Am primit un colier de planete pe care le-am risipit inconstienta de valoarea pe care o avea…apoi m-am refugiat intr-o noapte pustie intr-un desert de iluzii. Cea mai frumoasa declaratie de la iubitul meu este acum si ultima.

Zvacnirea de scriitor mi-a adus dusmani si prieteni in egala masura, iar din jurnalul meu mi-am facut un brand…Inconfundabila stare am surprins-o pe un albastru senin. Apoi am facut planuri si am transpirat pentru ele, crezand cu toata inima ca T.S.Eliot are dreptate cand spune ca numai cei care vor risca sa mearga prea departe, vor fi cei care vor afla cat de departe se poate merge…

Am vrut sa ma vait, dar nu am avut cui si am renuntat intr-o dimineata cand am inceput sa scriu acea scrisoare fara destinatar, pentru ca m-am simtit loiala in dragoste.

In lumea surzilor, au vorbit mutii, convinsa fiind ca adevarul este…forever love, chiar daca cuvintele sunt la fel… Intr-un “sober saturday” am sustinut ca august e luna mea, cu toate ca, asemenatori fiind mi-am dat seama ca suntem foarte diferiti… Dupa o criza psihologica, am tipat de eliberare, iar intr-o zi excelenta, fara nici o conexiune, m-am refugiat trei zile in munti unde am facut dragoste ca nebunii.

Reintoarsa ti-am marturisit ca traiesc pentru sufletul meu si ca “asta e”, iata un cantec pentru un nou inceput! Nu stiu daca ai citit acel gand sau daca ai avut si tu timp de reflectie, Intre timp eu am mai baut o cafea…iar intre rabufniri de weekend si declaratii de genul “I belong to you” te-am invitat sa vii in lumea mea si sa indraznesti sa visezi cu mine. Ne-am tinut strans in brate si ne-am identificat in “Frumoasa si bestia”, nestiind exact cine e unul si cine e altul din poveste…

Am implinit mai multi ani si am primit trandafiri portocalii. Dupa un “breathe gentle” am pus punct si am luat-o de la capat, avand o primavara cu parfum de schimbare. In dimineata din bataia soarelui am zambit amar indrumandu-te si pe tine sa fii remarcabil….Am fost jefuita de tot ce aveam mai de pret si cu lacrimi pe obraz, resemnata, m-am intors de unde am plecat scriind un nou capitol, pe un alt teren, intr-o alta viata. Nimfa duce acum un razboi in sufletul gol si se indreapta, in ultimul act… catre departe… Cu mana calda pe trupul rece, rupi acum bucati din mine, iar eu dau sonorul mai tare si ascult ingandurata “I haven’t met you yet”…

Eh…sunt vremuri de scrisori deschise, in nopti reci, cu barbatul invizibil care poate are si el un motiv sa se gandeasca la faptul ca…mai e putin pana departe…

Cand cerul imi mangaie spatele, la sfarsit te intrebi…”m-am uitat in ochii lui…de ce nu am vazut nimic?” Poate pentru ca dragostea arde doar cand o aprinzi. Avem timp sa ne gandim ca iubirea este o alegere, iar intre fantezie si realitate, inca mai e vreme sa realizezi ca astazi este startul unui nou inceput. Iubitule, la pagina 15 vei gasi fila nescrisa din cartea mea unde iti voi explica de ce “pentru totdeauna” s-a transformat in “niciodata”… Mi s-a facut iar o foame de mii de litere, unde sa presar firmituri de vis si mi-as dori sa te imbratisez si iti spun cum e sa fii … HOINAR PRIN LUME…

FINAL (temporar) DE BLOG!

o noapte rece

Mi-au inghetat picioarele si imi e frig. Simt cum fiori extrem de reci mi-au invadat fara acordul meu tot trupul si tremur in nestire. Cuvintele lui nici nu ma mai ating, poate pentru ca vin de prea departe si se racesc pe drumul trist al gandului… Sangele imi zvacneste in vene, e singurul care ma face sa inteleg ca totusi traiesc, iar intr-o lume a amuzamentului noi suntem din ce in ce mai clowni… Aproape de inima…si dincolo de ea…asa imi traiesc fiecare iubire. Cu raceala din trup si cu clocotul din vene il tin in balans pe iubitul meu ori de cate ori incerc sa pacalesc natura. Pe geam se vede un trecator. E el, nu-i el…sau poate a fost? Mai scriu putin ca si cum nu mi-ar pasa, desi in penita mea se scurg iluzii. Cad zi de zi intr-un delir inchipuit si singurul extaz e atunci cand tu ma strangi cu putere de coapse si ma tragi spre tine intr-un joc obsesiv al carnii. Ne risipim minute in sir in fraze ce promit sa conteze si ne marturisim ca tot ce se petrece e real. Cu ochii mici de somn cazi cu capul pe pieptul meu si imi soptesti: “ce noapte rece iubito…”

invisible man

Trec fara sa imi dau seama peste urmele pasilor tai ca si cum am comunica…pe acceasi strada. Ma intrebi in gand unde ma duc si pasii mei ii urmeaza pe ai tai parca ar sti drumul. In locul unde te afli acum e racoare si atat de liniste. Intunericul se simte ametit de lumnita obscura pe care o percepe undeva intr-o departare si se sperie parca…ne da fiori… Pasesc  apasat in asteptarea unei maini care sa ma prinda si sa ma ghideze in directia pe care o stim amandoi. Acel “dar” din vorbele tale imi anuleaza orice concluzie si ma bucura ca inca nu e timp de asta… Concluzia ti se pare si tie un sfarsit, iar mie imi inspira o durere fara limite. Nimeni nu vorbeste in asteptarea unui ceva… In cautarea noastra patrundem in locuri si mai reci, fara inteles. Tresarim ca si cand nu suntem noi si negam in linistea mintii noastre orice stare. Esti omul meu invizibil si iubirea mea fara sens, asteptarea din fiecare clipa si dezamagirea din orice moment. Ma gandesc sa te vreau si ma razgandesc ca te-am avut. As mai umbla cu tine pe aceleasi cai cunoscute si as face din ele noi labirinturi. Ma dezamagesti la fel de puternic ca si amagirea acelorasi strazi fara tine…

Mai e putin pana departe…

… vanturile ne fac mai nesiguri? Ploile ne fac mai slabi? Dar furtunile ? Ne darama ele? Soarele? Ne arde el oare cu intensitatea lui?  Sau ne incalzeste, ne face mai blanzi, ne protejeaza de raceala lumii? Nu am sa stiu toate astea pana nu am sa mai trec prin alte cateva zeci de furtuni pana cand sa simt ca soarele ma imbratiseaza delicat si ma ia cu el in dansul lumii… In fiecare zi demontez piesa cu piesa viata mea si nu mai stiu sa o pun la loc din nou in forma sa initiala si, tot in fiecare zi, o reconstruiesc incapatanat sub alta forma crezand ca ideea este cea a reinventarii si ca eu, de fapt, nu am pierdut nimic… Mi-e dor de forma mea de ieri….de iubirea pentru viata gustata in portii mici. De intensitate mi-e dor, de adevarul din fapte… si as da superficialitatea inimii mele pe toate vorbele universului… M-am plictisit sa fur iubiri si sa scriu povesti… cand gandul meu imi cutremura mereu linistea spunandu-mi: “mai e putin pana departe”…

Da-mi un motiv…

Altadata ceream doar un zambet, mai apoi vroiam doar o vorba… Acum am nevoie de un motiv… Timpul trece peste noi si ne sufoca mintea cu puterea lui. Nu ne mai punem doar o intrebare, ne punem doua, trei, o suta pana sa vrem sa trecem la urmatorul pas… Analizam in nestire si avem impresia ca trebuie sa masuram mai mult…mai bine…mai atent… ca si croitorul inainte sa taie… Suntem singurii contestatari ai propriilor decizii si unicii comentatori ai dezastrelor personale. Si…cu toate ca am masurat de sute de ori, tot avem impresia ca nu ne iese, ca nu merge. Am devenit pretentiosi si mai avem putin pana sa cadem in extrema aberatiei…

Altadata ne satisfacea un zambet, o vorba, acum nu ne mai satisface nici macar … un motiv. Viata intoarsa pe toate partile cere mii de motive sa se desfasoare mai departe… De ce ?