furia umana nu are limite. la fel ca iubirea, ca dispretul, ca ura. poate ajunge incredibil de departe daca o lasi. oameni care pana ieri erau adevarate suflete, stau si ma intreb azi, cum au ajuns saracele sa fie luate atat de dur cu valul si lovite de toate pamanturile universului… influenta e teribila. sa nu ai radacini in ganduri e poate cel mai tragic lucru cu putinta. ca uite asa, UNDE ”bate” valul, asa se duc si ei… si se trezesc apoi, pe taramuri necunoscute, cu ranjetele unor fiinte care ii privesc de sus, nedumeriti de planeta din care au aterizat… in lumea actuala ii putem denumi cameleoni, creaturi umane, multe dintre ele fara spirit, doar contur dat de putina culoare – culoarea situatiei dupa care se transforma.  pacat ca ocolesc fara sa infrunte! mi-e mila de ei!

Advertisements