Neîncetat văd în palma ruptă de scrum

un nufăr plutitor în apa clară a albastrului

cerului meu…

Mă gândesc adesea la urma, ca un tablou,

a imaginii tale în pictura sufletului meu…

A rămas un gând răzvrătit în noi

O umbră de nimic, un colos de mai mult.

Mai mult – ce vreau? Mai mult – nu pot!

În noi e tot și totul suntem noi,

doar doi – un absolut!

(D.V. 1997)

Advertisements