Rebel mi-e gândul…că o viață am și o iubesc la nebunie. În fiecare zi îi spun cât o savurez, cât o ador, cât o simt! Printre mârlani și mârlănițe, gaițe și fițe, am tupeul să strig că o iubesc, cu toate că aud adesea scrâșnete în loc de surâsuri la manivelă! Nu mă deranjează nimic, chiar dacă, măcar un moment pe zi, găsesc ceva care să mă șifoneze. Dar nu-i problemă când unii îmi spun printre dinți, că nu spun nimic. Păi descoperiți oamenilor, mură-n gură, de la fii lui Adam încoace, nici Dumnezeu nu a mai dat!  Îmi rezerv timpul să nu spun nimic pe limba voastră, mă încăpăținez să scriu încrucișat și las spațiu celor care sunt abili să citească printre virgule, cu textul ordonat în propria percepție. De ce ”vraja” ar merge doar cu ”marea”? ”Vraja mării” sau ”marea vrajă”, ce banal și insipid… Și ”gara”? Nu-i așa că vă vine în minte doar ”gara noastră mică”? Păi da, pentru că limitele au fost impuse, create, conturate pentru voi, iar voi vă temeți îngrozitor să le depășiți. Astea sunt rațiuni care pornesc din standarde, acele clipe de lene, pe care le poftiți să intre pe ușa din fața gândirii voastre. E simplu să gândești la pachet, de asta mulți se încăpățânează să își pună libertatea la  hibernat în orice anotimp! Libertatea de a gândi, de a rumega o situație, de a acționa… Îi spun amicului meu o chestie: că cel mai bun profesor este dorința noastră de a învăța. Iar printre dinți îi șoptesc…că nu mi-a dezvăluit nimic, dar mi-a luat ceva: plăcerea de a-l asculta!

Advertisements