Bune și rele, de dimineață, la prânz și seara, între mese, pe burta goală, fără să te aștepte sau să te întrebe, stirile circulă pe web. Sunt multe sau puține, ne mulțumesc, uneori nu ne ajung sau nu ne satisfac, dar ele există! Pe site-uri personale, pe site-uri de gazetă, pe bloguri aflăm de toate și…nu știm nimic! Suntem informați, dar nu cunoscători! Ne întreținem amicii, ne facem inamici, manipulăm, vorbim, discutăm, gândim cu voce tare, acționăm, interacționăm. Ne dăm cu părerea în stânga și în dreapta, facem pe gazetarii de ocazie, suntem moraliști și moralizatori. Unii dintre noi îți fac noi dușmani pentru că unui amic nu îi cade bine unul sau altul… Ne este frică să zicem nu, pentru ca nu cumva să ne pierdem vreo simpatie ofilită, să fim excluși, să pierdem vreo 2 lei la salariu sau să se mai întâmple vreo nenorocire pentru că faci notă discordantă. Ne alăturăm părerii colective, și mai dăm și noi cu câte o piatră în cel care nu are trecere din prima la publicul larg… M-am întrebat mereu de ce unii își ”fac” și dușmanii altuia?  Cel care aparent este penalizat de către colectivitatea blazată că este altfel, peste puțin timp va fi mai iubit și mai apreciat, tocmai pentru că a știut să își păstreze și să își susțină intacte caracterul și personalitatea. Îmi plac în egală măsură oamenii care au chestii în comun, la fel cum îmi plac cei care sunt diferiți! Dar nu o să pot să îi accept în veci pe cei care gândesc cu mintea poporului, leneșii care sunt plictisiți de viață și acceptă ce au spus alții fără să se sinchisească măcar să înțeleagă conceptul! Efectul de turmă se regăsește atât de trist și în comunitatea românească din Italia, unde unii își ”iau” prietenii cu tot cu dușmanii lor și îi dușmănesc și ei, ca și cum ar întelege de ce, ducând mai departe cotcodăceala simplistă și simplificată! Unii au motive să se iubescă, la fel cum au să nu o facă, însă unii atârnători nu înțeleg mai nimic!

Faze de genul: X nu i-a zâmbit și nu a salutat pe Y, pentru că Y are prieten pe Z care a spus lui Y ca X are fi un om de doi bani și a mai și argumentat! Plus ca M, nu mai vrea să știe de N, de când la o petrecere a lui P s-au spus niște chestii de pun la îndoială dacă M, N și P ar mai putea să facă împreună un grup decent și de bun simț… Sau Q nu mai este sub nici o formă prieten cu W întrucât convingerile politice nu sunt aceleași, iar dacă totuși cei doi ar mai continua să fie amici ar putea contribui la pierderea autorității lui… În fiecare dimineață, blogurile, forumurile sau messengerurile iau foc de comentarii dirijate după cum a picat la stomac mâncarea unuia sau altuia…Plictisitoare matematica asta, în condițiile în care creierele noastre prind mucigai în mintea colectivă!

Advertisements