Aseara inainte de a stinge lumina, undeva pe la orele diminetii, mi-a aparut ca un flash inaintea ochilor imaginea rupta dintr-o realitate demult apusa, dar inca vie in colturile ascunse ale memoriei…Erau figurile unor oameni tristi, fara zambet, fara vlaga, fara suras si nimeni nu le suradea, nimeni nu le intelegea tacerea pentru ca nimeni nu era capabil sa observe durerea. Am meditat mult la acel tablou care mi s-a infatisat, pana aproape spre ora 5 cand  ziua incepea sa se rupa de noapte… Mi-am dat seama ca cine nu zambeste, nu conteaza! Oamenii nu mai au timp si chef sa ii priveasca pe cei seriosi, tristi, rezervati, ingandurati! Zambetul e ca o eticheta de bunastare, de optimism, de viata!  Am inchis ochii ca sa alung gandul din minte si am luat prima inghititura de cafea…sa ma trezesc… Era schita firava a unui nou capitol din cartea mea…

Advertisements