Rascolit de raspunsuri la care nu ai avut niciodata intrebare…te reintorci pe acelasi drum care nici macar nu e al tau… In bataia vantului, pe fata alba si goala, un vant puternic asterne o rafala…si inca una. Nu-i frig…sau…ce conteaza…cand trupul merge mecanic si nu mai simte nimic pentru ca e gol. Nici o bataie a inimii nu se aude, e liniste in gandurile tale.

Si mergi agale sperand s-ajungi, si-alergi apoi nedumerit de indepartarea luminii. Inapoi, pe un varf de iluzie, ti-aduci aminte ce ai lasat si parca o lacrima iti macina suflarea… In mintea ta refaci haotic un puzzle pe care nu il mai recunosti, desi candva iti era ratiunea de a exista. Si vocea ce te striga parca nu mai e aceeasi, iar ochii ti-i imaginezi la fel, dar nu mai sunt… Acele vorbe spuse, de-altfel trecatoare, isi striga in zadar nedumerirea, insa tu nu mai poti sa faci nimic acum. Nici tu nu stii cat de mult  te doare, iar forma omenirii te lasa fara sens.

 

Advertisements