Romania…o chinezarie…

Nu mai pot! mi se apleaca ori de cate ori vad ca in tara noastra nu se intampla nimic…bun…o dam din rau in mai rau si ma minunez ca nu a realizat nimeni pana in prezent ca suntem superficiali si lenesi, atotstiutori si exagerat de snobi…

Pana si brandul de tara e o chinezarie platita cu bani multi din fonduri europene…Ma intreb cum naiba a pus mana Ministerul Turismului pe o asa suma si a dus la indeplinire o treaba de toata jena, un “brand” de tara de 2 bani… As vrea sa vad ca Romania exceleaza si ea in ceva, ca oamenii ei fac si ei ceva cum trebuie, as vrea sa vad ca uniti devenim puternici…as vrea sa vad…

In diaspora ne scoatem ochii mai ceva ca dusmanii, in tara distrugem tot ce avem si cand dam semne ca am vrea sa construim ne grabim si …nu facem nimic bine… Cred ca poporul nostru sufra de holera…

cand cerul ii mangaie spatele…

Lumea parca se invartea cu ea atunci cand degetul lui, in pericolul noptii, puncta exact… O apasa ingrozitor teama dezgolirii si avea impresia ca cele doua animale salbatice care o priveau vor sa ii adulmece carnea inflacarata… Se confunda intr-un urlet inabusit de frica sa nu sparga linistea bolnava a naturii. Si ii musca gatul de teama, de placere, de speranta… Acel “NU” al ei repetat in nestire, era un “DA” alintat, provocator… II placea sa se lupte si il instiga si pe el, punandu-i mana pe sanii catifelati pe care ii strangea excitata…continuand in agonie…”Nooo, Noo, Nooo” … El ii tinea strans gatul cu o palma si o manca incet, ca sa o simta toata, ca sa ii simta mirosul infinit al placerii. Ea simtea tremurul universului, iar cerul ii mangaia spatele delicat intr-un fior fara sfarsit… S-au contopit ca doua exemplare din alte lumi, ca doua culori din galaxii diferite, ca doua inimi ce vor sa napusteasca in acelasi timp din doua corpuri care ard pana la epuizare… Nu le-a pasat de foamea animalelor si au continuat zbuciumul dragostei in vazul tuturor… Pericolul i-a incitat si mai mult…din ce in ce mai mult… Cerul i-a aprobat cu licariri de stele si pasiunea lor s-a terminat int-un sarut…

m-am uitat in ochii lui… si nu am vazut nimic…

Unele relatii te cutremura, altele te ravasesc, mai sunt cele care te pun pe ganduri si cele din care ai de invatat. Dar, ce te faci cand unele nu se incadreaza in nici una din aceste categorii? Ce te faci cand ai vrea sa intelegi ce se intampla si nu reusesti? Cand ai vrea sa incadrezi si nu ai unde, nu ai ce, nu ai pe cine? Cand scrii scenariul pentru un film si un personaj trebuie sa fie sters, neinsemnat, iar relatia cu el trebuie sa fie plictisitoare, banala, chiar stupida? Si, daca nu ai trait nici un moment de genul acesta, de unde sa iei inspiratie pentru asta? Te uiti in ochii oricarui barbat de pe strada pe langa care altadata treceai fara sa il observi macar si incerci sa debitezi trairi cat mai sterse. Ii captezi atentia, il seduci si il lasi sa cada in plasa ta… E un joc, jocul imaginatiei. El te invita in oras si tu ii taspunzi afrmativ. Te intrebi de ce nu poate sa iti spuna mai mult decat…nimic…si incerci sa inventezi motive de conversatie pentru a intelege dificultatea unui compromis. El incearca sa te impresioneze si tu iti iei notite pentru scenariul care te intereseaza. Ajungi acasa si rescrii totul, retraiesti totul, asa cum vrei tu… Pe el l-ai marcat, pentru el esti un trofeu, iar tu mergi mai departe cu jocul si termini de scris chestiile fantasmagorice despre care te-ai documentat. La sfarsitul lucrului te intrebi: “m-am uitat in ochii lui…de ce nu am vazut nimic?”

Dragostea arde…cand o aprinzi…

Temperatura creste ori de cate ori imi soptesti cate ceva, desi nu zici mai nimic din ceea ce m-ar interesa… Ma uit la tine si caut un motiv sa te iubesc. Gandurile mi-au fost ravasite de dorintele nestapanite si in flacari vreau sa te ravaesc si eu. O data, de doua ori, de cat de multe ori vreau… Ascultam acelasi ritm si ne imbatam cu un gand…”te vreau”…

“Avem timp” de Octavian Paler

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Read more…

Iubirea este o alegere!

Alegem sa iubim dupa ce instinctual apropiem pe cineva… Iubirea este o ecuatie, o problema cu mai multe solutii, insa la final, ea este O ALEGERE! Imi place sa iubesc si, cu atat mai mult, imi place sa ii iubesc pe cei care nu imi vor binele pentru ca ura pe care ei o risipesc in ceea ce ma priveste, eu o transform in iubire si in forta, iar cineva acolo Sus imi da puterea sa merg mai departe indiferent de sentimentele materializate in fapte ale celor din jurul meu… 

Pentru mine iubirea este o poezie, este rezultatul natural al unui gand pe care il transpun repede in cuvinte pentru a nu-l lasa sa imi scape. Nu ma confund cu lumea materiala, pentru ca mai presus de orice, iubirea te face stapanul universului spiritual. Pe mine asta ma intereseaza, asta aleg mereu din toata oferta care imi este expusa. Lucrurile materiale sunt la fel de trecatoare ca vorbele celor care le aleg, la fel de insignifiante ca personele care lupta pentru ele… Ne risipim in material si habar nu avem cine suntem.  Daca maine Universul ne-ar aduce la egal pe toti, voi cine ati fi pe acest pamant?

V-ati uitat vreodata goi in fata oglinzii? Cine sunteti? Ce aveti? Care va sunt bogatiile? Sunteti o persoana frumoasa fara brizbrizurile cu care va impodobiti zi de zi? Daca nu te iubesti pe tine foarte mult, nu ai cum sa iubesti pe altcineva, pentru ca nu ai cantitativ sentimente sa dai si altuia… Cand am decis sa imi iubesc dusmanul, am facut-o pentru mine si pentru linistea mea. El nu merita si nu va merita niciodata, dar compromisiul pe care l-am facut a fost atat pentru sufletul meu, dar si pentru a-i da lui o lectie… Nu am spatiu in inima mea sa urasc pentru ca am ales sa iubesc cat de mult pot…Iubirea nu este un sentiment, o emotie, este o alegere!

Intre fantezie si realitate

Nenumarate au fost momentele cand amicii m-au intrebat ce e adevar si ce e fantezie in ceea ce scriu eu pe acest blog… Cineva de curand mi-a spus ca, daca nu m-ar cunoaste, ar crede ca sunt la un pas sa imi tai venele – asta a fost poate cea mai dura constatare dupa ce a citit franturi din creatia mea… Altii spun ca ma expun prea mult, ca lumea nu trebuie sa stie ceea ce gandesc, cum gandesc, ca sufar… Dar NU e deloc asa dragi amici…

Blogul meu este locul unde, in anumite momente, arunc firmituri din starile mele de spirit acumulate in timp…intr-un caiet… Nu sunt mereu trista, nu sunt deprimata si nici nu sufat din dragoste. Imi place doar sa creez stari, trairi, imagini, povesti. Sunt o indragostita eterna, imi place viata enorm si cred ca singurul luru pentru care merita intr-adevar sa traiesti este dragostea. Iubim mult, oameni, natura, muzica, profesia…De iubit iubim la tot pasul, mici sau mari lucruri, persoane, gesturi sau viata pur si simplu…. Sunt un observator atent a tot ceea ce ma inconjoara,  al oamenilor, iar ceea ce scriu sunt bucati din existenta mea duse la extrema fanteziei. Toate sunt bazate pe realitate, pe un fapt, pe un gest, o nemultumire, o teama, o dorinta…Toate au la baza un “ceva” real, oricat de mic.

Avantajul unui scriitor este acela ca, plecand de la nimic, poate sa ridice creatia sa la nivel de crunta realitate sau o poate plimba pe taramuri de fantezie cu pricepere si cu talent, astfel incat sa nu se observe limita celor doua laturi, dar prin ceea ce scrie sa creeze dileme existentiale cu o usurinta de nedescris…